Iubim bărbați care ne fac să râdem și femei ce ne lasă să ne arătăm așa cum suntem. Iubim diminețile în care suntem răsfățați. Ne iubim părinții când suntem copii și mai târziu îi ocrotim cu iubirea asta. Ne iubim pe noi când ne suntem pe plac. Îl iubim pe Dumnezeu când inima umple cu recunoștință cadențele unei zile fericite. Ne iubim prietenii de care ne simțim înfrățiți. Iubim materiile care ne plac, cărțile care vorbesc despre ceva din noi, filmele despre un pic din noi, melodiile ce ne completează viața ca niște coloane sonore. Iubim ploaia când mirosul ei de nou ne plimbă prin amintiri vechi și zăpada iernii când o putem răsfira cu mâinile și mintea libere de obligații.
Iubim pentru noi și cine suntem când iubim, nu pentru ceilalți.
Iubirea se întâmplă în noi. Nici ea și nici el nu fac ceva ca noi să-i iubim. Îi iubim pentru cine devenim în prezența lor. Putem iubi oameni pe care nu-i mai întâlnim, dar despre care se vorbește în noi, pentru cum ne simțim cu gândul la ei. Iubim himere de dragul a cum am fi noi dacă… Iubim neînțeleși pentru că ne place de noi fiind înțelegătoare și iubim femei dificile pentru bărbăția pe care o scot din noi. Iubim bogați pentru îndestularea ce ne-o oferă și poeți pentru rima ce umple spațiile întrebărilor retorice pe care ni le punem.
Iubim doar pentru noi.
Când lumina se stinge și te întorci – chiar și cu gândul, spre cel pe care-l iubești, ce iubești la tine, o umbră sau o lumină?!
Îți iubești plinul sau frica de gol te face să-l iubești?!
Iubești ca un sărac, temător de lipsa de iubire, sau ca un bogat, vânzând nemărginirea în iubirea de tine?!
Te strânge iubirea sau te expandă?
Te iubești când îl iubești sau te ascunzi în iubirea față de ea? Dacă te iubești când o sau îl iubești, e iubire adevărată. Altfel, e karma.
