Retreat de Poveste pentru părinți și copii

30 Mai – 2 Iunie 2020 | Cappadocia

O ocazie de recreere și reconectare în familie

”Retreat de Poveste  pentru părinți și copii”, în Cappadocia a luat naștere din dorința de a oferi tuturor părinților și copiilor ocazia de a petrece împreună momente magice, unde se va povesti și despre care se va povesti mai departe. Este o ”prelungire” a proiectului ”Tabăra Mamă-Fiică”, dar, care, de această dată aduce în același loc mame, tați, fii și fiice, toți și toate amestecate.

Scopul acestui retreat este acela de a da putere legăturilor dintre copii și părinți, de a descâlci buclele create de-a lungul anilor, de a vindeca rănile nespuse și de a ierta greșelile care azi, încă mai sunt amintite. Ne vom pune față în față cu cel care este de același sânge cu noi și îl vom privi cu recunoștință, îi vom oferi spațiul necesar pentru a-l vedea cum crește și se dezvoltă, îl vom ajuta când se împiedică și îl vom iubi necondiționat.

Totodată, vrem să deschidem poarta zâmbetelor și a emoțiilor încărcate cu fericire pe tot parcursul retreatului, bucurându-ne unii de alții prin activități de relaxare, liniștire a minții, conectare cu natura și meditație, pentru a da un alt ton perspectivelor noastre.

    • Vei fi cazat într-un butique hotel specific zonei și vei pătrunde într-o atmosferă locală, familiară.
    • Vei vedea și explora secretele Cappadociei alături de localnici și te vei bucura de calda lor ospitalitate.
    • Suntem în era social media, așadar trebuie să menționăm minunatele poze ce le poți posta dintr-un decor unic (small whisper: pentru asta nu uitati sa va strecurati in bagaj si niste rochite cat mai colorate si de preferinta lungi)
    • Iți vei face prieteni noi, vei privi apusul de soare din locuri neștiute de alții, vei vizita ferma de cai a prietenului nostru și îți vei delecta simțurile cu cel mai bun vin al locului.
    • Orașele subterane, formațiunile geologice și drumețiile prin văi sunt altfel dacă avem alături și prieteni locali, nu-i așa?

    Acest program este special creat cu grijă, alături de localnici și este menit să te introducă cât mai profund în atmosfera locului!

         
    30 Mai – 2 Iunie 2020

    Retreat de Poveste pentru părinți și copii 

    Să vii cu sufletul pregătit pentru o pauză de bucurie profundă, primind:

    Exerciții zilnice de fericire în familie: respirație, reflecție, vindecare, liniștire, recunoștință.

    Odihnă a trupului și a sufletului într-un loc ascuns de poveri

    Mișcare, jocuri și drumeții

    Muncă interioară prin intermediul meditațiilor și a aplicațiilor ghidate de către facilitatorul programului, cu scopul de a observa tendințele, lipsurile și calitățile din relația voastră

    Voie bună și perspective noi

    30 Mai 2020 

    Întâlnirea de grup va avea loc la ora 07:20 pe Aeroportul Cluj-Napoca, terminal plecări.

    Zborul ce ne va purta pe meleaguri selenare va decola la ora 09:20 iar după o scurtă escală în Istanbul, zborul este programat să aterizeze pe aeroportul din Nevșehir la ora 14:00.

    Aici ne vom întâlni cu ghidul local și vom fi transferați la hotelul nostru din Göreme unde vom face o scurtă incursiune în povestea zonei și ni se va prezenta programul în detaliu.

    Welcome drink, cazare și timp liber.

    *Hotelul cel mai probabil va fi rezervat doar pentru grupul nostru.

    *Cina cu grupul va fi la un restaurant reprezentativ din zonă, cu un view foarte frumos. (vom face rezervare anterior și aici poate fi și welcome speech-ul)

    31 Mai 2020

    După micul dejun, vom porni într-o excursie de explorare a principalelor obiective ale zonei.

    Turul va fi ghidat și ne va transpune în prezent istoria milenară a zonei, de la geneza reliefului și până la populațiile care și-au lăsat aici amprenta (hititi, romani ș.a).

    Vom vedea simbolurile perfecte de comuniune ale omului cu natura, ne vom lăsa pradă imaginației explorând celebrele văi (Valea Porumbeilor, Valea Călugărilor, Valea Iubirii și de ce nu Valea Imaginației) și vom descoperi secretele ascunse ale orașului subteran, unul dintre multitudinea de metropole ce se găsesc în adâncurile regiunii.

    *Voi încerca să inserez elemente cât mai interactive astfel încât și pentru copii să fie interesant și nu plictisitor. Putem să discutăm în prealabil ce fel de exerciții sau activități se potrivesc conform programului.

    1 Iunie 2020

    Doritorii își vor putea începe ziua cu mult renumitul și recomandatul zbor cu balonul, unde vor putea admira într-o atmosferă idilică lumea împietrită care se întinde în decorul răsăritului. 

    După micul dejun, vom porni într-o drumeție plină de aventură alături de ghidul local care ne va arăta cele mai  frumoase văi din zonă. 

    După masa, doritorii pot opta pentru una dintre cele mai vestite activități ale regiunii: călărie la apus de soare, celebra baie turcească – hammam sau un tur cu ATV-ul. 

    Seara vom lua cina cu grupul la un restaurant din zonă. 

    2 Iunie 2020 

    După micul dejun mai avem timp pentru ultimele cumpărături de suveniruri, urmând ca la ora 12:00 să fim transferați de la hotel la aeroportul Nevșehir.

    Zborul companiei aeriene Turkish Airlines ne va aduce înapoi in Cluj – Napoca urmând aceași rută cu escală în Istanbul.

    *Putem să modificăm sau să adaptăm programul în funcție de activitățile pe care vrei să le introduci tu în program. Acesta este construit în linii mari.

    Tariful net este:

    –          2500 Euro/4 persoane (2 adulti + 2 copii)
    –          2000 Euro/ 3 persoane (2 adulti + 1 copil)
    –          1400 Euro/ 2 persoane (1 adult + 1 copil)

    Înscrieri:
    georgiana@exercitiidefericire.ro

    Telefon: 
    +40 735 779 534

    Servicii incluse în tarif:

    *        Transport cu avionul, oferit de compania aeriană Turkish Airlines, pe ruta Cluj-Napoca – Nevșehir – Cluj – Napoca, cu escală la Istanbul atât la dus cât și la retur.
    *        Taxele de zbor
    *        Bagaj de cală 25 kg / pers + bagaj de mana de 8 kg
    *        Transferurile aeroport – hotel – aeroport
    *        3 nopți de cazare cu mic dejun în Göreme la hotel Diamond of Cappadocia
    *        Excursie de o zi la cele mai importante obiective din regiune ( ziua 2), prânz inclus
    *        Drumetie alaturi de ghidul local care ne va arata cele mai frumoase vai din zona
    *        Ghid local vorbitor de limba engleză

    Te invit să-mi trimiți un mail pe următoarea adresă dacă dorești să te înscrii: georgiana@exercitiidefericire.ro