Conflictul dintre copii și părinți este prezent încă din zorii omenirii. În fiecare cultură și în fiecare timp, părinții s-au luptat cu sfidarea și răzvrătirea urmașilor, în timp ce copiii s-au luptat cu așteptările și limitările părinților lor. Acest conflict arhaic dintre copii și părinți este o parte naturală a experienței umane, dar poate fi deosebit de intens și complex în vremurile moderne. Se spune că părinții sunt oasele pe care copiii își ascut dinții…
În centrul acestui conflict se află tensiunea dintre nevoia de autonomie și devenire a copilului, dorința de a se afirma în propria poveste și nevoia de control a părintelui care își respectă fidelitățile de neam, preluate inconștient de la familia de origine. Copiii vor să exploreze, să experimenteze și să-și afirme independența, în timp ce părinții vor să-i protejeze de propriile lor drame, să-i îndrume în zona de siguranță a vieții și să le insufle valorile familiei mici și mari – societatea din care fac parte. Această tensiune este adesea exacerbată de nevoia copilului (1) de a fi văzut, iubit și crescut de adulți sănătoși și maturi, și neputințele și comportamentele (2) cuplului de părinți care se străduiește să facă față provocării de a fi adulți și părinți, în același timp.
Conflictul arhaic dintre copii și părinți își are rădăcinile în istoria transgenerațională a familiei. În multe cazuri, copiii moștenesc inconștient conflicte și traume nerezolvate de la părinții și strămoșii lor și, inconștient, creează soluții pentru a le face față și a trăi în siguranță, din fragedă pruncie. Aceste mecanisme de coping devin trăsături de caracter ale viitorului adult. Aceste probleme nerezolvate se pot manifesta prin modele de comportament și emoții care provoacă fricțiuni în relațiile adulților: părinte-copil, partener – parteneră și alte relații personale și profesionale.
De exemplu, un copil poate repeta inconștient un model de rebeliune și sfidare pe care l-au manifestat părinții sau bunicii săi, fără a înțelege de ce se simt obligat să se comporte în acest fel. Alternativ, un părinte poate repeta inconștient modele de control și dominare pe care le-a învățat de la proprii părinți, fără a realiza impactul negativ pe care îl are asupra copilului său. Sau, dimpotrivă, contabilitatea între generații, se reglează cu o generație – un copil al neamului, care își va reține rebeliunea, dar o va exprima printr-un exces, abuz sau chiar boală – un urlet de durere, furie sau neputință.
Psihogenealogia și terapia în constelații familiale pot fi instrumente valoroase în descoperirea și rezolvarea acestor modele moștenite. Explorând istoria transgenerațională a familiei și descoperind motivațiile inconștiente din spatele anumitor comportamente și emoții, copiii și părinții pot obține o înțelegere mai profundă a propriilor nevoi și a nevoilor celuilalt.
În concluzie, conflictul arhaic dintre copii și părinți este o parte firească a experienței umane, dar poate fi deosebit de complex și intens în vremurile moderne. Prin recunoașterea și abordarea tiparelor inconștiente care contribuie la acest conflict, copiii și părinții pot dezvolta o relație mai armonioasă și mai împlinită.
