Sunt cel mai comod om pe care îl cunosc și aceasta este o descriere lejeră a personalității mele. Sunt atât de lejeră încât, odată, împreună cu o mână prieteni, am plătit un preț piperat pentru un ghid al unei insule și după 20 de minute, peisajul superb al unei terase și energia zilei respective, m-au făcut să abandonez turul și să mă răsfăț cu tot ceea ce lejeritatea avea să îmi aducă. În plus, sunt atât de bună cu mine încât nici nu m-am simțit vinovată pentru asta. Prietenii mei mi-au zâmbit printre dinți, au decis să se oprească alături de mine, deși compania lor era un gheșeft nemeritat și ghida noastră, cea deja plătită regește, trăia din plin convingerea că banii se fac ușor.

Ideea de a pleca pe Camino mi-a venit acum mulți ani, când aveam lejeritatea de a crede că într-o zi, poate niciodată sau cândva, mi-aș dori să merg pe drumul Sfântului Iacob. N-am nicio amintire ca vreodată să fi plănuit ca măcar să vorbesc serios. Știu doar că de o vreme m-am gândit că aș vrea să folosesc cât pot de mult tot ce sunt și să nu duc înapoi în țărână niște resurse nefolosite: o inimă neexpusă la viață și un chip care toată viața s-a străduit să fie asociat cu buna credință, niște picioare păstrate de bune și o piele imună la vântul schimbării.

Nu mai știu când s-a întâmplat să nu îmi mai scot din cap acest gând, dar știu că de îndată ce s-a instalat acolo, am căutat toate motivele pentru care să mai amân un pic, poate chiar toată viața. Să plec singură la drum, la pas chiar, m-a îngrozit atât încât să îi ascult atentă pe toți cei care îmi dădeau argumente împotriva plecării. Dumnezeu, însă, are mesagerii Lui și chiar dacă ești singur în vârf de deal, tot îi trimite și face să îi vezi, să înțelegi mesajul lor.
După negocieri intense, când bărbatul meu nu s-a mai zbătut în ideea de a mă știi singură pe drumurile lumii și ale sfinților, m-am speriat pentru prima dată, la gândul că poate chiar o să mă duc. În după amiaza aceea, alături de prietenul meu patruped, mi-am făcut urcarea zilnică pe dealul din spatele casei și i-am spus Lui Dumnezeu: Doamne, tu știi că eu nu sunt în stare de un asemenea efort și așa cum ți-am dovedit în ultimele aproape patru decenii, sunt genul care citește cartea, nu unul dintre personajele ei. Dealul a continuat să înverzească și cerul n-a clipit nici un nor, dar deasupra mea, o pasăre mare ce imita perfect o acvilă, a apărut și mi-a dat târcoale. Nu știu dacă în chip de protecție sau amenințare dar, cum nu sunt obișnuită cu semnele rele, m-am uitat înspre N-V, așa cum m-a învățat Sandra să mă holbez când vreau ceva musai și am cerut din nou, în divin răsfăț: Doamne, Te rog să vii cu mine!
Pasărea a dispărut, gândul meu s-a făcut promisiunea Cerului și de-atunci am trăit cu solemnitatea unui om care are o misiune, o Cale și mai are să-și facă rost de curaj pentru a le/se împlini. Am amânat toate formalitățile pe cât s-a putut de mult: că poate zilele menstruației cad exact în zilele Călătoriei, că poate este nevoie de mine la birou – ceea ce s-a schimbat miraculos, că poate se răzgândește Dumnezeu și Sfântul Iacob în ceea ce mă privește și vor trimite din nou pasărea aceea mare să-mi facă semn să stau acasă.

Am făcut formalitățile finale cu doar câteva ore înainte să decolez spre Madrid. Când am ieșit pe poarta casei, în dimineața aceasta, încă în puterea nopții și amorțeala mea, am știut că Prea Minunata, acum nouă ani, a avut dreptate în ceea ce mă privește: mama, tu nu te lași! Mi s-au potrivit vorbele ei și mai bine în dimineața asta: nu mă las după mine, dar mă las Vieții!

3127 de kilometri mai târziu, intrând în Sarria, opt acvile, deloc prefăcute, se lăudau într-un dans care mi-a umplut ochii de lacrimi. Mașina care mă aducea în oraș gonea, inima mea se oprise în mulțumire și lacrimile curgeau ca și cum ar avea de clătit cine știe ce vedenii, din cine știe ce vieți, de cine știe când…

Cu bucurie, revin și mâine!

G.

PS: scriu dintr-un local în care sună salsa din toți pereții, lacrimile îmi curg de când mi-am amintit de cele opt acvile și mă gândesc că în fiecare seară și dimineață, o să îți las câteva gânduri #live, în Comunitatea Exerciții de Fericire, grupul nostru de Facebook!

Hai in comunitate!

Completeaza adresa de e-mail si fii la curent cu articolele, evenimentele si invitatiile mele

Inscrierea ta a fost finalizata cu success!