Se spun multe despre sărbătoarea de Sânziene și se știe doar ceea ce fiecare a moștenit din neamul de femei din care vine. Fie că ne visăm alesul ori ne vindecăm de suferințe vechi, noaptea și ziua de Sânziene a făcut femeile să tot onoreze această sărbătoare de milenii, ortodoxismul să o lase în calendar și marii scriitori români să-i ofere scrieri deosebite.

Vă spun o poveste scurtă, cu mare însemnătate pentru mine și apoi, spre folosința voastră, mai las în pagină câteva ritualuri pe care eu le fac în această sărbătoare care, anul acesta, este împuternicită de energia lunii pline, ultima super-lună plină a acestui an și prima care ne poate susține pentru a lăsa în urmă istoriile îngreunate de vinovății, păcate și oboseli.

Când eram copil, am crescut în lumina unei femei elegante, mândră de feminitatea ei, profund spirituală, fermă cu cei din jur – care o simțeau ”anormală” pentru acele vremuri, liberă în exprimare, gând și faptă, frumoasă cât să nu deranjeze, dar să fie ținută minte, iubită, dar dorindu-și un singur bărbat, muncind cât să dea lumii un rost și nelăsând munca să-i dea unul. Aceasta a fost bunica mea. Cred că am admirat-o dinainte să știu că o iubesc și, copil fiind, îmi amintesc cum oamenii își întorceau capul să o privească atunci când trecea prin oraș, iar eu îmi doream să țin minte cum pășește, cum se îmbracă și mereu, vara, când stăteam cu ea, mă probam în capoatele ei de mătase, cu pălăriile și taioarele ei și o întrebam: Mimi, îmi dai mie hainele tale când o să fiu mare?!. Deși am început să citesc reviste de modă de pe la 14 – 15 ani, n-am mai găsit, de atunci, niciunde acea eleganță. Când se ruga, Mimi a mea se ruga cu cuvinte pe care eu nu le mai auzisem în rugăciuni și de la ea am învățat că Dumnezeu nu urmează un stas. Se făcea lumină în jurul ei când vorbea cu Dumnezeu, când închidea ochii și Îl ruga să îmi ia durerile sau când se ruga pentru ca florile să-i lumineze curtea. Regina Nopții o asculta întotdeauna și nopțile de vară, în curtea ei, erau cel mai frumos loc în care o fată își putea dori să fie. Nu țin minte ca Mimi a mea să fi făcut zacuscă sau pus murături, ori să stea cu orele în bucătărie, dar aveam zilnic mâncare după poftă și o sumedenie de timp de stat împreună și probat țoale pe care, dacă nu aveam bani să ni le cumpărăm, le cosea ea la mașina de cusut, cât să le port de câteva ori, până le trecea moda și apoi, desigur, făcea(m) altele. De la ea am primit atât de multe bijuterii încât atunci când am crescut și am ajuns la vârsta măritișului, m-am dus cu doi pumni de aur și am plecat cu cele mai frumoase verighete pe care le-am văzut până acum și tot mi-au mai rămas o mulțime de bijuterii. Atât era de bogată Mimi a mea care rar avea bani în portmoneele ei elegante, însă niciodată nu-mi refuza nimic! Odată, chiar mi-a cumpărat o mașină cu pedale. Roșie, decapotabilă, cu două locuri. Din centrul orașului și până acasă m-a tras de o sfoară, în timp ce eu pedalam prima și ultima mea mașină personală, purtându-și firesc pălăria, tocurile, rochia… Absolut oricât era de greu ce făcea, nu se strâmba vreodată, nu-și trântea tocurile, nu se plângea, nu boscorodea. Ne iubea pe toți și spunea fiecăruia toate hibele pe care ea credea că le are, dar mie nu mi-a găsit niciunul și poate, de-asta și ea este perfectă în ochii mei.
Dar să mă întorc la rugat. V-am spus că Mimi spunea cele mai frumoase rugăciuni. Aveam rugăciunea de visat frumos, îl rugam pe Dumnezeu ca ziua următoare să țină vremea cu noi, dacă voiam să facem câte ceva pe-afară și desigur, ne compensam în alte zile când, ca să nu rămânem datoare, îl lăsam pe Dumnezeu să trimită ploaia, că noi n-aveam de ieșit nicăieri. Dumnezeu o băga în seamă și îi dădea orice ea Îi cerea. Nu voi uita niciodată că după ce ne terminam noi rugăciunile comune, ea se ruga pentru o moarte bună, pentru a rămâne pe picioarele ei până în ultima clipă sau a ajunge în Lumina lui Dumnezeu cu ușurință. Până fix acum patru ani – cât se fac astăzi, de la moartea ei, nu am înțeles de ce se ruga cineva pentru o moarte bună. Mergând în urma coșciugului ei, trăind suferința pierderii ei, m-am transpus în fetița de cinci ani care pedala în mașina ei roșie și decapotabilă, urmând cu volanul drumul țesut de sunetul tocurilor ei. Am înțeles atunci că pe bunica mea Dumnezeu a ascultat-o întotdeauna, căci muza care a fost pentru mine a plecat în noaptea de Sânziene, când se deschid Cerurile, ca să-i fie ușoară trecerea. S-a trezit în dimineața morții ei, s-a împărtășit și spovedit, a avut o discuție cu mama și s-a așezat să se odihnească. A murit ca și când și-ar fi făcut programare pentru asta, la fel de ușor cum făcuse toate lucrurile grele din viața ei, din văduvia ei de zeci de ani, din puținul ei pe care l-a făcut reperul meu de abundență. Sunt convinsă că Dumnezeu a primit-o la fel de firesc cum oprea ploaia pentru ea, că bunicul a așteptat-o la intrarea-n Cer și că oricine-ar mai fi fost acolo, ea l-a văzut doar pe el, pe omul ei.

Din toate experiențele trăite de mine în copilărie – în prag de Sânziene, și toate cele experimentate mai apoi, în noaptea și ziua de Sânziene mă bucur de:

  1. Implementarea plantelor, a tratamentelor pe care le facem, alegerea unei diete echilibrate.
    Energia acestei zile este minunată pentru a cere efect puternic pentru medicamentele pe care le luăm sau a ceaiurilor pe care le bem. E bine ca începând de astăzi, să mâncăm sănătos și să ne punem intenția de a mânca doar ceea ce servește sănătății depline a corpului nostru. E o zi bună în care să decizi să faci o cură de ceaiuri sau să implementezi apa pe care o bei.
  2. O baie cu plante…
    … și vezi cum te simți tu cu tine, onorându-ți mintea și gândurile. În timpul petrecut în apă, vezi ce simți în pântec și ce emoție vrea să iasă de acolo. Respiră, inspiră și expiră, până când simți că tensiunile acumulate sunt eliberate.
  3. A da focului ce vreau să eliberez
    Relații, frici, rușini, greutăți, scrie-le pe o hârtie pe toate și arde-le în focul sacru care se aprinde în fiecare an de Sânziene. În plus, aprinde-ți lumânările în casă și dă focului toate energiile nepotrivite ție, din casa și din jurul tău.
  4. Celebrarea femeilor din viața mea
    Ceea ce recunoști, posezi. Ceea ce judeci, atragi. Sânzienele vor înmulți darurile și dorințele tale. Dar femeile care nu își recunosc surorile, care le judecă și le învinovățesc, sunt rezervate în a-și exprima feminitatea și simt, de aceea, că această sărbătoare a Sânzienelor este doar o zi din calendar…

Surori dragi, bucurați-vă de voi, de mamele și fiicele voastre, de femeile care vă inspiră și spuneți-le asta. De fiecare dată când admirăm, recunoaștem și mulțumim, mărturisim astfel, cine suntem noi.

Bucurie în Cer și pe Pământ!

ps: Iertate fie-mi greșelile sau virgulele în plus ori în minus. Am scris acest articol cu lacrimi de bucurie și recunoștință, acele lacrimi pe care iubirea le naște, fără a le lăsa să se usuce vreodată…

Foto: Andrada Cocriu Photography