Nu-mi mai amintesc cum a început această idee și din ce adâncuri a ieșit din mine acest îndemn. Nu mai țin minte dacă oboseala vreunei mame ori poate chiar a mea, înstrăinarea vreunui copil sau poate chiar al meu, dar știu că deseori, de când am auzit în cap ”lăsați copiii să vină la noi!”, îmi repet mereu și mereu, atunci când soluțiile ce ar aduce rezolvări par să fie inexistente. 
Cum spuneam, nu am niște idei care să însoțească mesajul acesta, îmi lipsește conținutul care avea ca scop să întregească titlul de mai sus, dar dacă ar fi să vă invit în locul de unde văd eu ideea asta, aduc spre mărturie clipe în care i-am spus Prea Minunatei ”imediat”, cu intenția să amân mult și bine, ”du-te la joacă” pentru a putea avea un pic de spațiu ca să… orice, fără copil prin preajmă sau ”rezolvă mama”, rugându-mă să îmi dea Dumnezeu o soluție, o resursă, o scăpare. Nu cred în relația părinte-copil în care facem totul cu copiii atârnați de gâtul nostru și înnodați în gândurile noastre, ba chiar sper că după această pandemie ne vom putea relua drumurile, obiceiurile, activitățile – mai independente sau mai puțin independente, cât să ne ajute să obținem un spațiu detașat în care să ne oferim ascultare și detașare în tot ceea ce avem de făcut, unii cu alții. Suntem, până la urmă, o încâlcitură de unii și ceilalți, o compoziție de lumi intercalate în alte lumi și gânduri care se îmbină cu alte gânduri. Nimeni nu e de sine stătător și, cu toate astea, încercăm uneori să ne dăm jos copiii de pe noi, să ne lăsăm bărbații în drum, să ieșim din proiecte, contracte, munci și angajamente și să o luăm la sănătoasa  – că bine-i spune acestei destinații în care am merge ca să fim sănătoase în gândurile, trăirile și deciziile noastre. 

Cred că ce avem nevoie este să ne petrecem separări de calitate, nu doar împreuneli de bun gust. Mi-e bine să fiu singură când știu că am plecat firesc din prezența celor care mă așteaptă și îmi dau spațiu să fiu și eu cu mine. Copiii noștri poate nu-s cei mai fericiți în perioada asta ce seamănă cu o ecranizare fără imaginație a filmului ”Kevin, singur acasă și nicio motivație nu-i mai ține conectați la ecrane și măști de protecție. Sunt, poate, obișnuiți să ne aștepte acasă, să ne întoarcem la ei și să le aducem iubire, joacă și motivația de a crede că viața chiar e frumoasă și are sens. Copiii noștri sunt cele mai frumoase destinații la care ajungem și ne întoarcem, pentru tot restul vieții. Gândul-titlul de la care am pornit este acesta: fă-te bine pentru tine și fii o destinație de relaxare și bucurie pentru copilul tău. Fă-ți de pe acum curat în prezent pentru a fi ales în viitorul oamenilor pe care-i vezi lângă tine pentru totdeauna.

Mergi azi acasă și fii obosit cu copilul tău, fii încărcat, vesel sau anxios, bogat sau strâmtorat, alături de el. Lasă-l să vină la tine și nu mai fugii de el, sperând că o să vii înapoi ca fiind un părinte mai bun, după ce rezolvi una sau alta. Fii cu el mereu pentru că lucrurile prin care treci sunt situații de viață, iar tu ești profesorul apropiat pe care-l are la îndemână acum pentru a învăța despre asta. Crezând că ești doar cel care trebuie să ofere ceva, îi refuzi darul și îl faci să simtă că nu are nimic de oferit și nu e inclus, îl înstrăinezi de tine și te va căuta mereu, în relații din care va fi respins de oameni în care te va recunoaște. Lasă-te să fii omul care a devenit părintele copilului tău, același om care face și desface lucruri, care rezolvă și greșește. Nu e un punct între acea persoană și mama sau tatăl puiului tău, iar odată ce îi dai voie să vadă adultul din tine, se va raporta cu respect, cu implicare și dragoste în relația voastră. Asta înseamnă, de fapt, a avea o relație de calitate cu copilul tău.
Lasă-ți copilul să te vadă pentru a putea veni mereu la tine așa cum tu, astăzi, mergi înspre el!