N-am ieșit prea mult anul acesta, din motive lesne de înțeles, așadar, n-am încercat ultimele colecții de pantofi, n-am vizitat terasele deschise în centrul urbei și nici n-am făcut vreun efort pentru a-mi îmbunătăți casa sau garderoba, grădina sau pijamalele în care dorm. Cumva, anul acesta l-am trăit întoarsă înăuntru, deloc atentă la culoarea rochiei care e clar că nu trecuse prin detergentul ăla minune care să-i facă uitată etatea. Am profitat că sunt pe-un picior cu Prea Minunata și tot ce nu aveam eu, suplineam de la ea, așa că nu ne-au lipsit probele prin magazin, și nici n-au fost necesare. Am gătit – ca toată lumea, mai mult ca oricând, am încercat rețete noi, ne-am întors la cele vechi, ne-am marcat teritoriile în casa și viața de familie atât de bine, că niciun restaurant din lume, nicio locație de top, nu ne-ar convinge că poate fi mai bine de atât. 

Apoi, într-o zi, Baracca ne-a trimis o pâine. N-am să evoc gustul, n-o să laud rețeta și nici nu mă voi minuna în scris despre cum poate o pâine să-ți dea alte înțelesuri despre viață. Când am fost întrebată cum mi se pare, ca să folosesc cuvinte puține am zis că e “pâinea din zilele bune”. Mi-a rămas întipărită emoția asta, de pâine de zile bune, față de pâinea de toate zilele și oricât de mult mi-ar fi plăcut gustul, starea m-a pus pe gânduri. 

Dacă în tot ce facem căutăm să ne construim o siguranță din care apoi devine greu de ieșit? Oare pâinea noastră cea de toate zilele, n-ar trebui uneori schimbată cu cozonac, sau asezonată cu un foie gras, în locul pateului? Toate relațiile, trăirile, muncile și dorințele noastre – tot ce dospim în viața noastră și sperăm să crească frumos și bun, s-ar potrivi oare cu un miracol?! Dacă ne-am ruga ca pe lângă pâinea noastră cea de toate zilele să mai primim și ingredientul minune, o taină care să ne transforme confortul mult dorit în bucuria neînchipuit de meritată, iubirea nevisată, dar asortată nouă perfect, libertatea neîngrădită, bogăția de viață moștenită fără condițiile limitărilor în care ne-am adăpostit, inspirația continuă, firească oricărei ființe care curge din divin în devenire?! Cum ar fi să ne trăim zilele bune fără așteptarea celor rele și tot mai mult să ne trăim miracolele firesc și bucuria continuă, neîntreruptă și permanentă, să ni-i adune în jur pe toți cei cu care avem de împărțit pâinea din zilele bune.

Hai in comunitate!

Completeaza adresa de e-mail si fii la curent cu articolele, evenimentele si invitatiile mele

Inscrierea ta a fost finalizata cu success!